EPAVE IN MAREA NEAGRA - PESCADORUL YLDRIMLAR

TIP NAVA PESCADOR
NAUFRAGIU 10 NOIEMBRIE 2007
ECHIPAJ 4
SUPRAVIETUITORI 3
LUNGIME 19 m
LATIME - m
PAVILION ROMANIA
LOCALIZARE Click to enlarge

Pescadorul Yldirimlar 1 a fost o nava de 47,5 tone si 19 metri lungime construita in 1982 si inregistrata sub pavilion romanesc. S-a scufundat in anul 2007 in Marea Neagra.
Nava a fost surprinsa de o furtuna in cursul noptii, in timp ce efectua un mars de la Sulina catre Portul Midia, dupa care s-a scufundat in jurul orei 07:10 la cateva sute de metri de digul de nord al Portului Midia.
Echipajul anuntase inaintea tragediei ca vasul se afla in deriva, cu motorul defect si cabina sfaramata din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, cu vant de peste 60 kilometri pe ora, dinspre nord-est si valuri de 5-6 metri in larg. Pescadorul aflat in deriva s-a rupt in doua si a fost inghitit de apa involburata. Autoritatile portuare au trimis in sprijinul marinarilor, care au stat aproximativ trei ore in apa, remorcherul Alexandria 5, operatiunea de salvare fiind extrem de dificila din cauza vantului si a valurilor puternice. Cu toate acestea, echipele de interventie i-au gasit pe trei dintre marinari in apa, legati unui de celalalt reusind sa ii urce la bord si sa ii aduca la mal pentru a fi transportati la spital. Dupa salvarea celor trei marinari, constienti, remorcherul Alexandria 5 a fost nevoit sa revina la mal, intrucat din cauza furtunii nu se putea naviga in siguranta vasul lovindu-se, de altfel, de doua ori de nisip. La locul accidentului autoritatile portuare au trimis un alt doilea remorcher, Expres 2000, care a plecat in ajutorul celui de-al patrulea marinar aflat la bordul pescadorului. Comandantul remorcherului Expres 2000, a relatat: "capitanul vasului Yldirimlar 1 a fost gasit in stare de constienta si inota, desi valurile erau mari". Dupa mai multe incercari de a-l aduce la bord, operatiunea a reusit insa din pacate acesta a murit la spital in urma unui stop cardiorespirator, cauzat de un soc hipotermic.
In urma primelor cercetari, specialistii au stabilit ca pescadorul s-a scufundat din cauza vremii nefavorabile si a unor probleme la motor.

DENUMIREA PARTILOR UNEI NAVE






1 - Prova
2 - Carena
3 - Ancora
4 - Babord (Partea stanga)
     Tribord (Partea dreapta)
5 - Elice
6 - Pupa
7 - Castel Central
     (Puntea de comanda)
8 - Punte



Sursa: Wikipedia, the free encyclopedia.



 

Copyright 2016 - divingromania.com. All rights reserved!
sitemap